Ce-mi doresc.

Întoarsă dintr-un tur plictisitor al rutinei, voi încerca din nou să mă scufund în gîndurile mele tulburătoare. Să caut un plat de evadare, să ating orizontul posibil pentru a vedea ce-i mai departe.
Inspirată din nou de muzica, care mă duce departe, mă dezleagă de tot ce-i pămîntesc, și a cîta oară fără nicio șansă de a mă desprinde cu totul. Ceva atît de fantastic, care poate fi exprimat greu prin cuvinte, pictîndu-se doar cîteva schițe într-un tablou a minții bolnave.
O dorință atît de zbuciumată de a începe totuși încercarea de evadare, încît mă face din ce în ce mai neputincioasă. Cedez în fața greutăților, pierd interesul față de tot. Parcă se colorează totul în niște culori sumbre, care-mi-aduc doar tristețe și neliniște. Și simt chiar cum eu cad la pămînt, și nu mai vreau nimic. Poate că, fiind în așteptarea ca să mi se-ntindă o mîină, și să-mi ajute să mă ridic. 
Mi-e greu să explic. Și ce folos, scriu ce simt, reducîndu-mi suspinul, potolindu-mi setea de scriitor.
Valuri de gheță, briză sărată, stîncă rece, o țigară și o foaie murdară de cîteva gînduri neclare, scrise de pixul tremurător din mîini.
Ce-ar fi ideal.

2:20 am

Într-o vară citisem «Dandelion wine» de Ray Bradbury și această istorioară parcă mi-a schimbat viziunea asupra tot ce mă-nconjoară. Lipsită de somn, la așa o oră tîrzie, cu o mare atenție de a nu-mi alunga Muza de lîngă mine, vreau să completez aici cîteva răndulețe în conformitate cu niște consecințe aduse în urma acestei proze.
Luna iulie era pe-atunci, că-mi aduc aminte cum toți erau în treabă, da eu fugeam în casa cea mare și pe furiș citeam cu o mare poftă fiecare rîndișor.
Povestirea mi-o recomandase o bună prietenă dintr-o altă țară, anume cu această „poveste” (și spun poveste, pentru că pentru mine într-adevăr era o perfectă intrepretare a unei povești pentru adolescenți) au luat început cunoștințele mai aprofundate în fascinanta lume a acestui scriitor.
Personajele principale, parcă mă reprezentau pe mine, aceaași curiozitate, setea de aventuri, copilărie veșnică-n suflet. Multe imagini vizuale, pe care le desenam în gîndul meu cu o mare plăcere, întruchipîndu-mi fragmente din vara americană a anilor ’30. La fel ca și imaginea auditivă ce coprindea un întreg album al sunetelor de vară.
Aceleași retrăiri în rănd cu Douglas…Tristețea și chiar unele lacrimi, în momentul cînd cel mai bun a lui prieten plecase în alt oraș. Frica de marginea orașului. Interes la fiecare istorie de-a bătrînului vecin.
Deci, o povestire interesantă, care m-a făcut să privesc frumosul din jur, să ascult sunetul verii, să fiu mai bună. Să nu încetez să visez și să nu uit de cele mai importante lucruri din viață.
Iar într-o vară ar trebui de încercat de făcut așa vin. Vin din păpădii.
Mai pe scurt, recomand tuturor această carte)